MÓNSTRU, monştri, s.m. 1. Fiinţă mitologică cu corpul format din părţi ale unor animale diferite sau din unele părţi de om şi altele de animal. 2. Fiinţă care se naşte cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporţii mari, extraordinar, neobişnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

MÓNSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. şi fam.) bâzdâganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ din basme, cu două capete.) 2. hâdoşenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, urâciune, urâţenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropşitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)

mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónştri, art. mónştrii

MÓN//STRU ~ştri m. 1) (în mitologia antică) Fiinţă imaginară cu corpul format din părţi ale unor animale diferite sau din unele părţi de om şi altele de animal. 2) Fiinţă urâtă cu defecte fizice; pocitură; momâie. 3) Persoană cu mari devieri de la comportarea normală. 4) Fiinţă imaginară, fioroasă de dimensiuni mari şi neproporţionale; matahală; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre

MÓNSTRU s.m. 1. Fiinţă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor şi animalelor. ♦ Fiinţă care are o anomalie fizică din naştere; pocitanie. 2. Colos, namilă; fiinţă sau lucru de proporţii colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaş, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].