MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urşi) A scoate sunete scurte şi joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedesluşit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenţia de a manifesta o nemulţumire; a bombăni, a mârâi. ♢ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-şi arăta nemulţumirea); cu nemulţumire, rara plăcere, cârtind. [Prez., ind. şi: mormăiesc. = Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

MORMĂÍ vb. v. bombăni.

mormăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá

A MORMĂÍ mórmăi intranz. 1) (despre urşi) A scoate sunete scurte şi înfundate, caracteristice speciei; a face „mor-mor“. 2) fig. fam. (despre persoane) A vorbi încet şi nedesluşit (în semn de nemulţumire); a bombăni; a bodogăni; a mârâi; a boscorodi; a bălmăji. /mor + m(or) + suf. ~ăi