MUŞTIÚC, muştiucuri, s.n. 1. Piesă detaşabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun şi care serveşte la concentrarea şi dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptuşită cu tablă şi montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a ţiglelor etc. – Din germ. Mundstück.

MUŞTIÚC s. v. zăbală.

MUŞTIÚC s. (MUZ.) ambuşură, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)

muştiúc s. n. (sil. -tiuc), pl. muştiúcuri

MUŞTIÚC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonită) în care se fixează ţigara pentru a fuma; ţigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se suflă cu gura; ambuşură. 3) Capătul metalic al unui furtun care serveşte la reglarea curentului de apă. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstück

MUŞTIÚC s.n. 1. Capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambuşură. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. Piesă de oţel sau de lemn căptuşit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau ţiglele. [< germ. Mundstück].