MUCEGÁI, mucegaiuri, s.n. Nume dat ciupercilor saprofite sau parazite care se dezvoltă pe suprafaţa substanţelor organice, pe ziduri, pe pietre etc. sub forma unui strat ca pâsla, cenuşiu sau verzui, şi care provoacă degradarea mediului pe care se dezvoltă; p. ext. igrasie; mucezeală. [Var.: mucigái s.n.] – Din muced.

MUCEGĂÍ, pers. 3 mucegăieşte, vb. IV. Intranz. şi refl. A prinde mucegai, a se acoperi, a fi pătruns de mucegai; a mucezi. [Var.: mucigăí vb. IV] – Din mucegai.

MUCEGÁI s. v. rugină.

MUCEGĂÍ vb. a (se) mucezi, (reg.) a (se) mucuri, (Olt.) a (se) sfoiegi. (Un aliment care s-a ~.)

MUCEGÁI s. mucezeală, muşiţă, (rar) mucezitură, (reg.) mucoare, mucureală, sfoiag, sfoiegeală. (Alimentul a prins un strat de ~.)

mucegái s. n., pl. mucegáiuri

mucegăí vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéşte, 3 pl. mucegăiésc, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mucegăiáscă

A MUCEGĂ//Í ~iésc intranz. A prinde mucegai; a se acoperi cu mucegai; a deveni muced; a mucezi. /Din mucegai

MUCEGÁI ~uri n. Strat de ciuperci saprofite sau parazite, care se dezvoltă pe suprafaţa unor substanţe organice, obiecte umede etc.; mucezeală. ♢ A prinde ~ a) a se acoperi cu mucegai; b) a-şi pierde vigoarea; a se ramoli. /Din muced