MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi pereţii sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereţii lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. (Reg.) A unge suprafaţa unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. (Reg.) A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. m u r o v a t i.

MURUÍ vb. v. lipi.

MURUÍ vb. v. jegoşi, mânji, murdări, păta.

muruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. muruiáscă

A MURU//Í ~iésc tranz. 1) (pereţii sau pardoseala unei case) A acoperi cu un strat de lut muiat cu apă; a lipi. 2) A da cu var; a vărui. 3) pop. (pâinea şi alte produse de panificaţie) A unge la suprafaţă cu un amestec special înainte de a da la cuptor. 4) pop. A face să se murdărească; a murdări; a păta; a mânji. /cf. ucr. murovati