MÚZICĂ, (4) muzici, s.f. 1. Arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Ştiinţă a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului şi al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creaţie componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziţii muzicale. ♢ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ♢ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.

MÚZICĂ s. v. acordeon, orchestră.

MÚZICĂ s. 1. v. cântec. 2. muzică serială v. serialism. 3. (MUZ.) cântare. (~ se aude până departe.) 4. v. fanfară.

múzică s. f., g.-d. art. múzicii; (orchestre) pl. múzici

MÚZI//CĂ ~ci f. 1) Arta care exprimă sentimente, idei, stări psihice în imagini artistice sonore. ♢ ~ vocală muzică interpretată cu vocea (de către un cântăreţ, un ansamblu sau de către un cor). ~ instrumentală muzică executată la instrumente, fără participarea vocilor omeneşti. 2) Creaţie muzicală; melos. 3) Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 4) fig. Îmbinare melodioasă a sunetelor vorbirii în cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militară fanfară (militară). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

MÚZICĂ s.f. 1. Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 3. Operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formaţie instrumentală; orchestră. ♢ Muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. [Var. musică s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei şi a cântecului].