NĂLUCÍ, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-şi închipui, a-şi imagina. 2. Intranz. A se înfăţişa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumuseţe, strălucire etc.). – Cf. l u c i.

NĂLUCÍ vb. v. crede, imagina, închipui, năzări, părea.

nălucí vb., ind. prez. 3 sg. nălucéşte, imperf. 3 sg. năluceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. năluceáscă

A SE NĂLUC//Í pers. 3 se ~éşte intranz. (construit cu dativul) A i se părea ca real (ceea ce, de fapt, nu există); a (i) se năzări. /cf. a luci

A NĂLUC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A apărea vag şi fugitiv (ca o nălucă); a năzări. 2) (de-spre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A apărea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-şi reprezenta în gând; a-şi imagina; a-şi închipui. 2) (ochii, văzul) A face să se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici ieşite din comun); a frapa. /cf. a luci