NĂRĂVÍ, nărăvesc, vb. IV. 1. Refl. şi tranz. A lua sau a face să ia un obicei rău; a (se) deprinde, a (se) învăţa cu nărav (1). 2. Refl. şi tranz. (Înv. şi pop.) A (se) obişnui, a (se) deprinde. 3. Refl. recipr. (Înv. şi reg.) A cădea de acord; a se înţelege, a se împăca. – Din nărav.

NĂRĂVÍ vb. v. împăca, înţelege.

nărăví vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nărăvésc, imperf. 3 sg. nărăveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nărăveáscă

A NĂRĂV//Í ~ésc tranz. A face să se nă-răvească. /Din nărav

A SE NĂRĂV//Í mă ~ésc intranz. A deveni nărăvaş; a se învăţa cu nărav; a prinde poftă de ceva rău; a se deda. /Din nărav