NĂSTURÉL, năsturei, s.m. 1. Diminutiv al lui nasture; năsturaş. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici. albe, grupate în inflorescenţe bogate, întrebuinţată ca salată şi ca plantă medicinală (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.

NĂSTURÉL s. 1. năsturaş, (reg.) bumbişor, bum-buşor. (O hăinuţă cu ~ metalici.) 2. (BOT.; Nasturtium officinale) cardama, (reg.) bobâlnic, brâncuţă, creson, hreniţă, năsturea, măcriş-de-baltă.

năsturél s. m., pl. năsturéi, art. năsturéii

NĂSTURÉ//L ~i m. (diminutiv de la nas-ture) Plantă erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe şi cu fructe silicve, folosită în alimentaţie şi în medicină; măcriş-de-baltă. /nasture + suf. ~el