NĂTĂRẮU, nătărăi, adj., s.m. (Om) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acţionează fără judecată; prost, neghiob, netot, nătâng. – Netare (înv. „(om) slab, neputincios“ < ne- + tare) + suf. -ău.

Nătărău ≠ ager, deştept, inteligent, mintios

NĂTĂRĂU adj., s. v. prost.

nătărău adj. m., s. m. (sil. -rău), art. nătărăul, pl. nătărăi; f. sg. nătăráucă, pl. nătăráuce

NATĂRẮ//U ~oáică (~i, ~oáice) substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de inteligenţă; prost; neghiob; tâmp; tont; nătâng; netot; nerod; năuc. /Din netare