NECESITÁTE, necesităţi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuinţă; trebuinţă, nevoie. ♢ Expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi a urinei. 2. Categorie filozofică care desemnează însuşirile şi raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor. ♢ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.

NECESITÁTE s. 1. v. trebuinţă. 2. v. cerinţă. 3. cerinţă, exigenţă, imperativ, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, (înv. şi reg.) niştotă, (înv.) nevoinţă, nevoire, recerinţă, (fig.) comandament. (~ţile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Şi-a făcut ~ţile.) 5. v. utilitate.

necesitáte s. f., g.-d. art. necesităţii; pl. necesităţi

NECESIT//ÁTE ~ăţi f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerinţelor); trebuinţă; nevoie. ♢ De primă ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofică care reflectă însuşirile şi raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi urinei. [G.-D. necesităţii] /<lat. necessitas, ~atis, fr. nécessité

NECESITÁTE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuinţă. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi a urinei. ♢ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofică care desemnează însuşirile şi raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].