NECUVIÍNŢĂ, necuviinţe, s.f. Lipsă de respect; faptă, atitudine, vorbă lipsită de cuviinţă; indecenţă, obrăznicie; impoliteţe, grosolănie, mojicie. – Ne- + cuviinţă.

Necuviinţă ≠ cuviinţă, politeţe

NECUVIÍNŢĂ s. 1. v. obrăznicie. 2. v. mitocănie. 3. v. obscenitate.

necuviínţă s. f., g.-d. art. necuviínţei; pl. necuviínţe

NECUVIÍNŢ//Ă ~e f. 1) Lipsă de bună-credinţă; indecenţă. 2) Faptă sau vorbă ne-cuviinciosă. /ne- + cuviinţă