NORD s.n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcţia stelei polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = direcţie în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ♢ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei ţări etc. aşezată spre nord (1); ţinut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

Nord ≠ sud

NORD s. (GEOGR.) miazănoapte, (livr.) septen-trion, (înv. şi reg.) crivăţ, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

nord s. n., simb. N

NORD n. 1) (în opoziţie cu sud) Punct cardinal care se află în direcţia stelei polare; miazănoapte. ♢ ~-vest punct cardinal inter-mediar care indică direcţia între nord şi vest. ~-est punct cardinal intermediar, care indică direcţia între nord şi est. De ~ nordic. 2) Par-te (a globului pământesc, a unui continent, a unei ţări etc.) care este situată în această direcţie în raport cu restul teritoriului. ~ul ţării. 3) rar Vânt care suflă din această di-recţie; crivăţ. /<fr. nord, germ. Nord

NORD s.n. 1. Punct cardinal care se află în direcţia stelei polare; miazănoapte. 2. Ţinut, regiune etc. de la nord (1). [Cf. fr. nord, it. nord, germ. Nord].