NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care serveşte ca normă sau stabileşte o normă, care are caracterul unei norme. 2. S.n. Îndrumare, dispoziţie (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ.

NORMATÍV adj., s. 1. adj. (FILOZ.) canonic. (Principii ~.) 2. s. îndreptar, (înv.) regulativ. (~ tehnic.) 3. s. v. directivă.

normatív adj. m., pl. normatívi; f. sg. normatívă, pl. normatíve

normatív s. n., pl. normatíve

NORMATÍV² ~ă (~i, ~e) Care are putere de normă; considerat drept normă. Dicţionar ~. /<rus. normativ, fr. normatif

NORMATÍV¹ ~e n. Indice al normelor în conformitate cu care se execută diferite operaţii; instrucţiune privind normele de producţie. /<rus. normativ, fr. normatif

NORMATÍV, -Ă adj. Care are putere de normă. ♦ Care hotărăşte, stabileşte reguli. // s.n. Tabel care cuprinde duratele medii în care se efectuează anumite operaţii tehnice. [Cf. fr. normatif, rus. normativnâi].