NUCLÉU, nuclee, s.n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni şi neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ♢ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care serveşte ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluţii sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăţi de gheaţă şi materie solidificată. Nucleu de galaxie = porţiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanţe şi care rămâne neschimbat la toţi derivaţii substanţei respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie şi îndeplinind funcţii însemnate în viaţa celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoşi sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esenţial, central al unui lucru, al unei acţiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acţionează în mod organizat şi în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. şi: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

NUCLÉU s. v. esenţă, fond, materie.

NUCLÉU s. 1. (FIZ.) (înv.) sâmbure. (~ atomic.) 2. centru, miez. (~ al unui corp.)

nucleu

nucléu s. n. (sil. -cleu), art. nucléul; pl. nuclée

NUCLÉ//U ~e n. 1) Parte internă centrală a unui lucru; sâmbure; miez; inimă. ♢ ~ atomic parte centrală a unui atom încărcată cu sarcină electrică pozitivă şi reprezentând masa lui esenţială. ~ul Pământului parte centrală a Pământului. 2) biol. Corpus aflat în centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care rămâne acelaşi la toţi derivaţii lui. 4) fig. Grup de bază într-un colectiv, având idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucléus, lat. nucleus

NUCLÉU s.n. 1. (Chim.) Ciclu de atomi care compun scheletul moleculei unui corp chimic şi care rămâne neschimbat la toţi derivaţii corpului respectiv. ♦ (Fiz.) Partea centrală a unui atom, care poartă electricitate pozitivă şi în care se concentrează aproape întreaga masă a atomului. ♦ (Biol.) Element central al unei celule, situat în plasmă, cu structură proprie şi care are funcţii importante în celulă. ♦ (Astr.) Porţiune centrală a unei comete, a unei galaxii. 2. (Fig.) Element esenţial al unui lucru. [Pron. -cleu, pl. -ee, (s.m.) -ei. / < fr. nucléus, lat. nucleus].