NUIÁ, nuiele, s.f. 1. Vergea lungă, subţire şi flexibilă, obţinută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

NUIÁ s. 1. vargă, (reg.) frişcă, japă, joardă, paliţă, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palţău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ de alun.) 2. v. băţ. 3. băţ, coadă, prăjină, vargă, (reg.) beldie, paliţă, prăştină, rudă, sticiu. (~ undiţei.)

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle

NUIÁ nuiéle f. 1) Ramură lungă, subţire şi flexibilă, curăţată de ramificaţiile laterale şi de frunze; jordie; vargă. Gard de nuiele. 2) Lovitură dată cu astfel de ramură. ♢ A da nuiele a pedepsi prin bătaia cu băţul. [Art. nuiaua; G.-D. nuielei] /<lat. novella