NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, subst. 1. S.n. Aparat care serveşte la numărare. 2. S.m. şi f. (Rar) Persoană care numără, care socoteşte, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S.m. Termen al unei fracţii ordinare, scris deasupra liniei de fracţie şi reprezentând deîmpărţitul operaţiei de împarţire. – Număra + suf. -ător.

NUMĂRĂTÓR s. v. numeral.

NUMĂRĂTÓR adj. v. cash, gata, gheaţă, lichid, numerar, sunător.

numărătór (persoană, termen al unei fracţii) s. m., pl. numărătóri

numărătór (aparat) s. n., pl. numărătoáre

NUMĂRĂTÓR² ĩ m. mat. Termen al unei fracţii ordinare, aflat deasupra liniei de fracţie, care arată câte părţi egale conţine această fracţie; deîmpărţit al unei fracţii. /a număra + suf. ~ător

NUMĂRĂT//ÓR¹ ~oáre n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător

NUMĂRĂTÓR s.m. 1. Termen al unei fracţii, scris deasupra liniei de fracţie, care arată numărul de părţi conţinute de fracţie. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].