NUMITÓR, numitori, s.m. Termen al unei fracţii ordinare, scris sub linia de fracţie, care reprezintă împărţitorul operaţiei de împărţire. ♢ Expr. A aduce la acelaşi numitor = a) a face ca două sau mai multe fracţii ordinare să aibă acelaşi numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendinţe, concepţii diferite. – Numi + suf. -tor.

numitór s. m., pl. numitóri

NUMITÓR ~i m. mat. Termen al unei fracţii ordinare, aflat sub linia de fracţie, care arată în câte părţi egale a fost împărţit întregul; împărţitor al unei fracţii. ♢ ~ comun numitor aparţinând mai multor fracţii. A aduce la acelaşi ~ a) a transforma fracţii cu numitori diferiţi în fracţii cu numitor comun; b) a pune în concordanţă opinii diferite. /a numi + suf. ~tor

NUMITÓR s.m. (Mat.) Termen al unei fracţii, scris sub linia de fracţie, care arată în câte părţi a fost împărţit întregul. ♢ A aduce la acelaşi numitor = a face ca două sau mai multe fracţii să aibă acelaşi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, după fr. dénominateur].