OBIÉCŢIE, obiecţii, s.f. Argument pe care îl invocă cineva împotriva unei teze, a unei popuneri sau a unei pretenţii; observaţie prin care cineva îşi manifestă dezacordul faţă de ceva. [Var.: obiecţiúne s.f.] – Din fr. objection.

OBIÉCŢIE s. v. critică.

obiécţie s. f. (sil. -biec-ţi-e; mf. ob-), art. obiécţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. obiécţiei; pl. obiécţii, art. obiécţiile (sil. -ţi-i-)

OBIÉCŢI//E ~i f. Argument adus împotriva unei opinii sau afirmaţii, pentru a combate. [G.-D. obiecţiei] /<fr. objection

OBIÉCŢIE s.f. Argument pe care cineva îl opune unei propuneri, unei pretenţii, unei teze sau prin care îşi manifestă dezacordul faţă de acestea. [Gen. -iei, var. obiecţiune s.f. / cf. fr. objection, lat. obiectio – mustrare].