OBSERVÁ, obsérv, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observaţie, a constata. ♦ A atrage cuiva atenţia; p.ext. a dojeni, a reproşa. 2. A examina cu atenţie, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi. 4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare.

OBSERVÁ vb. v. respecta, ţine.

OBSERVÁ vb. 1. v. examina. 2. v. constata. 3. v. supraveghea. 4. v. spiona. 5. a percepe, a remarca, a reţine, a sesiza, a vedea, a zări, (înv.) a privi. (N-ai ~ nici o schimbare?) 6. v. vedea. 7. v. cunoaşte. 8. v. semnala.

observá vb., ind. prez. 1 sg. obsérv, 3 sg. şi pl. obsérvă

A OBSERVÁ obsérv tranz. 1) A fixa cu văzul într-un fragment scurt de timp; a distinge fugitiv cu privirea; a zări. 2) A sesiza atrăgând atenţia; a remarca. ~ un detaliu artistic. 3) A privi cu atenţie, pentru a-şi forma o părere. 4) A urmări pe ascuns; a pândi. 5) înv. (legi, obiceiuri etc.) A lua în consideraţie, acordând atenţia cuvenită; a îndeplini întocmai; a respecta. ~ datinele strămoşeşti. /<fr. observer, lat. observare

OBSERVÁ vb. I. tr. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A atrage atenţia, a face o remarcă, o observaţie. 2. A cerceta, a examina atent. ♦ A supraveghea acţiunile cuiva; a controla. 3. A pândi, a iscodi. [P.i. obsérv, 3,6 -vă. / < cf. fr. observer, lat. observare].