OCURÉNŢĂ, ocurenţe, s.f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanţă, întâmplare, conjunctură. 2. Prezenţă a unei unităţi lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence.

OCURÉNŢĂ s. (LINGV.) frecvenţă. (~ unui cuvânt într-un text.)

ocurénţă s. f., g.-d. art. ocurénţei; pl. ocurénţe

OCURÉNŢ//Ă ~e f. lingv. Prezenţă a unei unităţi de limbă într-un text (sub diferite forme). /<fr. occurrence

OCURÉNŢĂ s.f. Întâlnire, apariţie, circumstanţă întâmplătoare. ♦ (Lingv.) Cuvânt dintr-un text (care apare într-o anumită formă flexionară). ♦ Fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ. [< fr. occurence, it. occorenza < lat. occurens – care întâmpină].