ÓIŞTE, oişti, s.f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea carului, a căruţei, a trăsurii etc., de care se înhamă caii (sau se înjugă boii). ♢ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiştea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelaţiei Carul-Mare, alcătuită din trei stele aşezate în prelungirea careului care seamănă cu un car. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iş-] – Din bg. oište.

ÓIŞTE s. (TEHN.) 1. proţap, (reg.) rudă, tânjală. (~ la car, la sanie.) 2. v. pârghie.

óişte s. f. (sil. o-iş-), g.-d. art. óiştii; pl. óişti

ÓIŞT//E ~i f. 1) Bară în partea din faţă a unei căruţe, de părţile căreia se înhamă caii şi care serveşte pentru cârmuire. ♢ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea în gard a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situaţie dată. 2) Dispozitiv cu ajutorul căruia o moară de vânt e întoarsă cu aripile în bataia vântului. [Sil. o-iş-] /<bulg. oište