OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Căruia îi lipseşte un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ♢ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agaţe pe arac. Fasole oloagă. – Cf. alb. u l o k.

OLÓG adj., s. schilod, (înv. şi reg.) slăbănog, (fam.) şontorog. (Om ~.)

ológ adj. m., pl. ológi; f. sg. oloágă, pl. oloáge

OLÓG oloágă (ológi, oloáge) şi substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcţionează; incapabil să funcţioneze. /cf. alb. ulok