OMISIÚNE, omisiuni, s.f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis.

Omisiune ≠ adăugire

OMISIÚNE s. 1. scăpare, (reg.) întrelăsare. (E doar o ~.) 2. lacună, săritură. (Să completăm ~ din text.) 3. v. omitere.

omisiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni

OMISIUN//E ~i f. 1) v. A OMITE. 2) Lucru, fapt omis, scăpat din vedere. [Sil. -si-u-] /<fr. omission, lat. omissio, ~onis

OMISIUNE s.f. In teoria detecţiei semnalului, omisiunea este una dintre cele patru categorii de răspunsuri posibile, corespunzătoare non-detecţiei unui semnal prezentat efectiv. In domeniul condiţionării operante, omisiunea este o procedură experimentală care constă în a nu prezenta stimulul întăritor aşteptat. Ocazională [?], ea produce reacţii complexe, eventual o activitate operantă [?] crescută, ceea ce l-a făcut pe [?] Gray să vorbească de frustrative non-reward (non-recompensă frustrantă). Sistematică, ea corespunde stingerii. In acelaşi context al condiţionării operante, omisiunea desemnează şi o procedură de control experimental, care urmăreşte ca debitul răspunsului operant observat să fie rezultatul întaririi sale. Constă în prezentarea întăririi la subiecţii de control care au omis să acţioneze dispozitivul de răspuns timp de n secunde. [traducere proasta – CM]

OMISIÚNE s.f. Faptul de a omite; omitere; lucru omis, lipsă. [Pron. -si-u-, var. omisie s.f. / cf. fr. omission, lat. omissio].