ORÂNDUÍRE, orânduiri, s.f. Acţiunea de a orândui şi rezultatul ei. 1. Aşezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. şi reg.) Hotărâre, dispoziţie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinările „socială“ şi „social-economică“) Treaptă a dezvoltării istorice a societăţii, caracterizată printr-un nivel determinat al forţelor de producţie, prin relaţiile de producţie corespunzătoare acestuia şi prin suprastructura generată de aceste relaţii; formaţiune socială, formaţiune social-economică. ♢ Orânduire de stat = organizare politică şi teritorială a statului sub aspectul regimului şi al formei de stat, precum şi al împărţirii administrativ-teritoriale, determinată, în esenţă, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.

ORÂNDUÍRE s. v. dispoziţie, hotărâre, ordin, poruncă.

ORÂNDUÍRE s. 1. v. întocmire. 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. v. formaţiune. 4. orânduire economică v. bază economică. 5. regim, sistem, societate. (~ capi-talistă.) 6. (IST.) orânduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală.

orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri