ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb², a-şi pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-şi piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ♢ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbeşti un şoarece = foarte puţin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-şi piardă raţiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înşela, a amăgi pe cineva, a minţi. – Din orb².

A orbi ≠ a vedea

ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)

orbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. orbeáscă

A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acţiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acţiunea unor factori frapanţi. /Din orb