ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer.

ORCHÉSTRĂ, orchestre, s.f. 1. Colectiv de instrumentişti care execută împreună compoziţii muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranţilor, situată între scenă şi sală, sub nivelul parterului. ♢ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spaţiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă şi gradenuri. [Var.: orhéstră s.f., (înv.) orchéstru s.n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.

ORCHÉSTRĂ s. (MUZ.) (pop.) muzică.

ORCHESTRÁ vb. (MUZ.) a instrumenta.

orchestrá vb., ind. prez. 1 sg. orchestréz, 3 sg. şi pl. orchestreáză

orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre

A ORCHESTR//Á ~éz tranz. (piese muzicale) A aranja pentru a fi interpretat de orchestră; a instrumenta. /<fr. orchestrer

ORCHÉSTR//Ă ~e f. 1) Grup de instru-mente muzicale folosite la executarea unei bucăţi muzicale. 2) Colectiv de muzicanţi care execută piese muzicale la diferite instrumente. 3) Loc într-un teatru (între scenă şi sală, mai jos de parter) rezervat pentru muzicanţi. [G.-D. orchestrei] /<fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra

ORCHESTRÁ vb. I. tr. A scrie fiecare dintre părţile pentru instrumente ale unei compoziţii muzicale. [Var. orhestra vb. I. / cf. fr. orchestrer, it. orchestrare].

ORCHÉSTRĂ s.f. 1. Partea cea mai joasă a teatrelor antice greceşti, unde se executau dansurile şi în care stătea corul. 2. Ansamblu de instrumentişti care execută compoziţii muzicale la diferite instrumente. 3. Loc (situat de obicei între scenă şi public) unde stă orchestra într-un teatru etc. [Var. orhestră s.f. / cf. fr. orchestre, it., lat. orchestra].