ORGÓLIU, orgolii, s.n. Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. o r g u e i l.

ORGÓLIU s. v. îngâmfare.

orgóliu s. n. [-liu pron. -liu], art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (sil. -li-i-)

ORGÓLI//U ~i n. Opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanţei personale, care depăşeşte aprecierile altora. [Sil. -liu] /<it. orgolio

ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron. -liu, pl. -ii. / < it. orgoglio, cf. fr. orgueil].