ORIFÍCIU, orificii, s.n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spaţiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spaţiu închis sau altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium.

ORIFÍCIU s. 1. deschizătură. 2. orificiu piloric v. pilor.

orifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (sil. -ci-i-)

ORIFÍCI//U ~i n. Loc deschis prin care o cavitate sau un spaţiu închis comunică cu exteriorul ori cu o altă cavitate sau spaţiu închis. [Sil. -ciu] /<fr. orifice, lat. orificium

ORIFÍCIU s.n. Deschidere, deschizătură (a unei cavităţi). [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. lat. orificium, fr. orifice].