ORNAMÉNT, ornamente, s.n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseţa; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziţie şi a-i reliefa semnificaţia. ♢ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincţie, însemn, decoraţie. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.

ORNAMÉNT s. 1. v. podoabă. 2. v. înfloritură.

ornamént s. n., pl. ornaménte

ORNAMÉNT ~e n. 1) Element care or-nează ceva; element decorativ; înfloritură. 2) muz. Notă sau grup de note care servesc la ornarea unei melodii fără a-i modifica linia melodică. /<fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum

ORNAMÉNT s.n. 1. Element decorativ format din motive sculptate, pictate etc. şi aplicate pe obiecte, pe tipărituri, pe manuscrise, pe monumente etc.; podoabă. ♢ De ornament = ornamental. 2. Figură de stil folosită pentru a înfrumuseţa o frază, o cuvântare. ♦ (Muz.) Semn, notă sau grup de note care măreşte efectul unei note principale. [Pl. -te, -turi. / < lat. ornamentum, cf. fr. ornement, it. ornamento].