ÓSTIE¹, ostii, s.f. Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe braţe ascuţite, care se înfige în corpul peştilor. – Din sl. ostĩ.

ÓSTIE², ostii, s.f. Pâine nedospită (azimă) care serveşte la cuminecătură în cultul catolic şi în cel luteran. – Din germ. Hostie, lat. hostia.

ÓSTIE³, ostii, s.f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele şi ventriculele inimii, precum şi între acestea şi arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium.

ÓSTIE s. (PESCUIT) (reg.) furcă, ţăpoaie, (prin Dobr.) sandolă.

ÓSTIE s. v. furcă.

óstie (unealtă de pescuit, azimă, orificiu al inimii) s. f. (sil. -ti-e), art. óstia(sil. -ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (sil. -ti-i-)

ÓSTI//E¹ ~i f. Unealtă de pescuit, cu vârf asemănător celui al harponului sau în formă de furcă cu mai multe coarne, care se înfige în corpul peştelui. [G.-D. ostiei] /<sl. osti

ÓSTI//E² ~i f. Pâine nedospită folosită de catolici şi luterani la cuminecătură. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia

ÓSTIE¹ s.f. (Bis.) Azimă care se dă la împărtăşanie în cultul catolic şi luteran. [Gen. -iei. / cf. it. ostia, fr. hostie, lat. hostia].

ÓSTIE² s.f. (Anat.) Orificiu între auriculele şi ventriculele inimii şi între acestea şi arterele mari. [Var. ostium s.n. / < lat. ostium].