OTÍC, otice, s.n. Lopăţică cu care se curăţă de pământ brăzdarul şi cormana plugului. – Din scr. otik.

OTÍC s. v. bâtă, ciomag, măciucă.

OTÍC s. (TEHN.) (reg.) raz, răzător, răzuitor, răzuş, (prin Transilv. şi Maram.) săpălău, (prin sud-vestul Transilv.) spetează. (~ la plug.)

otíc s. n., pl. otíce

OTÍ//C ~ce n. Unealtă de metal cu coadă de lemn, asemănătoare cu o lopăţică, cu ajutorul căreia se curăţă pământul de pe brăzdarul şi cormana plugului. /<sb. otik

ÓTIC, -Ă adj. Al urechii. [< fr. otique].

otíc, otíce, s.n. (pop.) 1. lopăţică de curăţat pământul de pe brăzdar şi cormana plugului. 2. băţ lung, bâtă. 3. mertic. 4. doniţă.