PẤCLĂ, pâcle, s.f. 1. Ceaţă deasă care apare de obicei dimineaţa şi seara; negură. 2. Văl atmosferic albăstrui sau galben-cenuşiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent şi care este provocat de refracţia inegală a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încălzite de suprafaţa solului. ♦ Fig. Strat des, pânză de fum, de ploaie etc. 3. Atmosferă înăbuşitoare, zăpuşeală (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sărate, uneori şi petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĩclŭ.

PÂCLĂ s. 1. v. ceaţă. 2. (mai ales la pl.) v. vulcan noroios.

PÂCLĂ s. v. arşiţă, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbinţeală, năbuşeală, năduf, năduşeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpuşeală.

pâclă s. f. (sil. -clă), g.-d. art. pâclei; pl. pâcle

PÂCL//Ă ~e f. 1) Ceaţă rară şi deasă care apare de obicei dimineaţa şi seara. 2) Văl atmosferic albăstrui, alcătuit din particule solide microscopice, care lipsesc aerul de limpezime. 3) Stare de aer cald care produce năduşeală. 4) Vulcan noroios. /<sl. piklu

páclă, pácle, s.f. (reg.) 1. pachet (de tutun, de ţigări, de bumbac). 2. (la pl.) chibrituri.