PẮTURĂ, pături, s.f. 1. Bucată dreptunghiulară dintr-o ţesătură (deasă şi groasă) de lână, de fire sintetice, de bumbac, care serveşte mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanţă, dintr-o materie (care acoperă ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcătuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treaptă sau grup social; p. ext. oamenii care alcătuiesc o asemenea categorie, treaptă sau grup social. – Lat *pittula (diminutiv de la pitta).

PĂTURĂ s. v. creţ, cută, fald, foaie, godeu, pliseu, pliu.

PĂTURĂ s. 1. cergă, cuvertură, învelitoare, velinţă, (pop.) plocat, ţol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviţă, strai, ţoală, (prin Mold. şi Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lână pentru pat.) 2. v. strat. 3. categorie, strat, treaptă. (~ socială.)

pătură s. f., g.-d. art. păturii; pl. pături

PẮTUR//Ă ~i f. 1) Învelitoare dintr-o ţesătură groasă (de lână, de bumbac, de păr etc.). 2) Material întins aproximativ uniform pe o suprafaţă sau între două suprafeţe; strat. ♢ ~ socială totalitate a membrilor unei societăţi caracterizaţi prin anumite trăsături comune. [G.-D. păturii] /<lat. pittula