PAŞTE¹, pasc, vb. III. 1. Intranz. şi tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreţine, a cultiva, a dezvolta stări sufleteşti etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la păşune; a păstori, a păşuna. ♢ Expr. (Fam.) Ce paşti aici? se spune ca mustrare celui care nu şi-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paşte muştele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paşte (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paşte pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâştele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenţia că-şi permite prea multe. ♢ Compus: paşte-vânt s.m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverenţă, a ameninţa dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neaşteptate; a pândi. ♢ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paşte pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l ameninţa pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

PÁŞTE² s.n. v. paşti.

PÁŞTE vb. 1. a păşuna. (Vitele ~ pe izlaz.) 2. a păstori, a păşuna, (înv. şi reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

PÁŞTE vb. v. ameninţa, pândi.

páşte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. pasc, 1 pl. páştem

A PÁŞTE pasc 1. tranz. 1) (iarbă sau alte plante) A mânca rupând cu gura direct de unde creşte. 2) (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a păşuna; a păstori. ♢ ~ pe cineva a urmări pe cineva, pentru a-i face un rău. 3) (despre nenorociri, primejdii) A ameninţa ca o fatalitate. ♢ A-l ~ norocul (pe cineva) a-l urmări norocul (pe cineva). 2. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a păşuna. /<lat. pascere