PÁGUBĂ, pagube, s.f. 1. Pierdere materială suferită de cineva sau adusă cuiva; stricăciune care provoacă o pierdere, o daună. ♢ Loc. adv. În pagubă = pierzând bani sau alte bunuri. ♢ Expr. Atâta pagubă! sau mare pagubă! nici o pagubă! pagubă-n ciuperci! expresii exclamative care arată resemnarea sau nepăsarea pentru o pierdere suferită. A fi rău de pagubă, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a pagubă = a prevesti o pierdere; a-şi manifesta regretul pentru o pierdere suferită. 2. Fig. Ştirbire, pierdere a calităţii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ♢ Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. ♢ Expr. (Reg.) Pagubă că... (sau de...) sau e pagubă să... = păcat că... (sau de...); e regretabil să... – Din sl. paguba.

Pagubă ≠ câştig, dobândă, folos, profit, venit

PÁGUBĂ s. 1. daună, pierdere, prejudiciu, stricăciune, (înv. şi pop.) pricaz, (pop.) vătămare, (înv. şi reg.) smintă, sminteală, (prin Ban.) ştetă, (înv.) scădere, stricare, stricătură, vătămătură. (~ele provocate de incendiu.) 2. pierdere, (fig.) pârleală. (Cum şi-a scos ~?)

págubă s. f., g.-d. art. págubei; pl. págube

PÁGUB//Ă ~e f. 1) Pierdere materială sau spirituală suferită de cineva; daună. 2) Stricăciune pricinuită cuiva; daună. ♢ A fi în ~ a păgubi. ~-n ciuperci (atâta ~) puţin îmi pasă. [G.-D. pagubei] /<sl. paguba