PALADÍN, paladini, s.m. (În evul mediu, în Europa apuseană) Nobil slujitor la palatul unor regi; p. ext. cavaler rătăcitor din evul mediu, în continuă căutare de aventuri eroice. ♦ Fig. Bărbat voinic, îndrăzneţ, însufleţit de sentimente cavalereşti. – Din fr. paladin, it. paladino.

paladín s. m., pl. paladíni

PALADÍN ~i m. (în evul mediu) 1) Nobil care servea la curtea unui monarh. 2) Cavaler rătăcitor (şi mereu în căutare de aventuri eroice). 3) Bărbat cu sentimente şi atitudini cavalereşti. 4) Om devotat unei cauze sau unei persoane. /<fr. paladin, it. paladino

PALADÍN s.m. Nobil care slujeşte la palatul regal. V. palatin. ♦ Cavaler medieval rătăcitor, dornic de aventuri. ♦ (Fig.) Voinic, om îndrăzneţ, animat de sentimente cavalereşti. [Cf. fr. paladin, it. paladino < lat. palatinus].