PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat¹, care aparţine palatului¹, din regiunea palatului¹, palatin². 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului¹; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care conţine sunete a căror articulaţie se face în regiunea palatului¹. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului¹. – Din fr. palatal.

PALATÁL adj. 1. v. palatin. 2. (FON.) (înv.) palatinal. (Sunet ~.)

palatál adj. m., pl. palatáli; f. sg. palatálă, pl. palatále

PALATÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de palat; propriu palatului. 3) şi substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează în regiunea palatului. /<fr. palatal

PALATÁL, -Ă adj. Care aparţine palatului, din regiunea palatului; palatin. // adj., s.f. (Sunet) articulat în regiunea palatului. [< fr. palatal].