PAPAGÁL, papagali, s.m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale căţărătoare, cu ciocul mare şi încovoiat, cu pene felurit şi viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. ♢ Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (şi convingător), a fi bun de gură. ♢ Compus: papagal-ţigănesc = stăncuţă: papagal-de-brazi = forfecuţă. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. ♦ Fig. (Fam. şi peior.) Gură (ca organ al vorbirii). 2. Cleşte cu dinţi, folosit la lucrările de montare sau de reparare a ţevilor. – Din ngr. pap(p)aghál(1)os, it. pappagallo.

PAPAGÁL s. v. gură.

papagál s. m., pl. papagáli

PAPAGÁL ~i m. 1) Pasăre exotică de talie medie sau mică, cu cioc încovoiat, cu penaj divers şi viu colorat, care, fiind dresată, poate reproduce fragmente din graiul omenesc. ♢ ~-ţigănesc stancă mică; stăncuţă. ~-de-brazi pasăre de talie mică, cu cioc scurt, încovoiat, cu penaj brun, având vârfurile cozii dispuse ca lamele unor foarfece; forfecuţă. A avea ~ a fi bun de gură. 2) fig. Persoană care repetă întocmai spusele cuiva, fără să le pătrundă. 3) fam. Organ al vorbirii; gură. 4) Cleşte dinţat folosit la montarea sau repararea ţevilor. /<ngr. papaghálos, it. pappagallo

PAPAGÁL s.m. 1. Pasăre tropicală cu ciocul gros şi încovoiat, cu pene viu colorate, care poate emite sunete asemănătoare graiului omului. 2. (Fig.) Om care repetă mecanic părerile sau vorbele altuia. 3. Cleşte cu dinţi folosit în lucrările de montare şi de reparare a ţevilor. [< it. pappagallo].