PARCÁ, parchez, vb. I. Tranz. A lăsa un vehicul să staţioneze într-un loc public (anume amenajat); a depozita materiale, utilaje etc. într-un parc (2). – Din fr. parquer.

PÁRCĂ¹ adv. Se pare că..., s-ar crede că..., s-ar zice că...; (în construcţii negative) nu prea. Parcă îl cunosc. ♦ Este posibil, se pare că da. Mă cunoşti? – Parcă. ♦ (Cu valoare de conjuncţie) Ca şi cum, ca şi când. Îmi răspunde parcă n-ar avea gură. ♦ Ca şi cum ar fi, ca şi când ar fi. Venea parcă o adiere. – Părea + că.

PÁRCĂ², parce, s.f. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele trei divinităţi ale destinului oamenilor din mitologia romană, reprezentate sub înfăţişarea unor femei bătrâne. – Din lat. Parca, fr. Parque.

PARCÁ vb. a gara. (A ~ un vehicul.)

parcá vb., ind. prez. 1 sg. parchéz, 3 sg. şi pl. parcheáză

párcă adv.

párcă s. f., g.-d. art. párcei; pl. párce

A PAR//CÁ ~chéz tranz. 1) (vehicule) A plasa într-un parc de staţionare sau într-un loc special rezervat în acest scop. 2) (materiale, utilaje etc.) A depozita pe un teren anume amenajat. /<fr. parquer

PÁRCĂ¹ adv. 1) (atribuie celor spuse valoare de nesiguranţă, dubiu, probabilitate etc.) Face impresia că; (se) pare că. ~ l-am văzut ieri. 2) (atribuie unei propoziţii valoare interogativă afirmativă) Oare. ~ nu ţi-am spus despre aceasta? /a părea + că

PÁRCĂ² conj. (exprimă un raport modal) Ca şi cum; ca şi când. Strigă parcă era în foc. /a părea + că

PÁR//CĂ³ ~ce f. (în mitologia romană) Fiecare dintre cele trei divinităţi, reprezentate sub înfăţişarea unor femei bătrâne despre care se credea că stăpânesc viaţa omului. /<lat. parca, fr. parque

PARCÁ vb. I. tr. A aşeza într-un parc (3) [în DN] (autovehicule); a gara. [< fr. parquer].