PARCHÉT, parchete, s.n. I. Pardoseală executată prin îmbinarea între ele (în formă de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc.) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (înguste şi scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseală. II. Fiecare dintre suprafeţele în care este împărţită o pădure în vederea exploatării ei raţionale; p. ext. suprafaţă de teren pe care s-a făcut o tăiere într-o pădure. III. Instituţie judiciară care funcţionează pe lângă unele instanţe judecătoreşti, cu atribuţia de a exercita acţiunea penală şi de a susţine acuzarea la judecarea proceselor penale; membrii acestei instituţii; local în care funcţionează această instituţie. – Din fr. parquet.

PARCHÉT s. (SILV.) (pop.) curătură, (Ban., Transilv., Maram. şi Bucov.) şlag. (~ într-o pădure.)

parchét s. n., pl. parchéte

PARCHÉT¹ ~e n. 1) Material de construcţie constând din scândurele de lemn de esenţă tare, înguste şi scurte, folosite la pardosirea încăperilor (pe jos). 2) Pardoseală făcută din astfel de material. /<fr. parquet

PARCHÉT² ~e n. Porţiuni dintr-o pădure în curs de exploatare. /<fr. parquet

PARCHÉT³ ~e n. 1) Instituţie judiciară specială care are dreptul să exercite acţiuni penale şi să susţină acuzarea în procesele penale. 2) Totalitate a membrilor acestei instituţii. 3) Clădire unde se află această instituţie. /<fr. parquet

PARCHÉT s.n. I. 1. Piesă de lemn în general de esenţă tare, folosită la pardosirea încăperilor; pardoseală făcută din astfel de piese. 2. Fiecare dintre suprafeţele în care este împărţită o pădure în exploatare. II. (În trecut) Magistratură specială care făcea cercetări în materie penală. ♦ Membrii acestei magistraturi; localul în care funcţiona această instituţie. [Pl. -te, -turi. / < fr. parquet].