PEISÁJ, peisaje, s.n. 1. Parte din natură care formează un ansamblu artistic şi este prinsă dintr-o singură privire; privelişte; aspect propriu unui teritoriu oarecare, rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creaţi de om. 2. Gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliştilor din natură; (concr.) tablou, fotografie care reprezintă un peisaj (1). 3. Descriere, reprezentare a naturii în opere literare; compoziţie literară descriptivă. [Pr.: pe-i-. – Var.: peiságiu s.n.] – Din fr. paysage, it. paessagio.

PEISÁJ s. 1. v. landşaft. 2. v. privelişte. 3. v. peisa-gistică.

peisáj s. n. (sil. pe-i-), pl. peisáje

PEISÁJ ~e n. 1) Colţ din natură reprezentând un ansamblu estetic. 2) Reprezentare artistică (în pictură, literatură, muzică etc.) a unui colţ din natură. 3) Gen artistic corespunzător (pictural, literar, muzical etc.). [Sil. pe-i-] /<fr. paysage

PEISÁJ s.n. 1. Colţ din natură care formează un tot estetic; privelişte. ♦ Tablou, desen, fotografie, care înfăţişează un colţ din natură. 2. Compoziţie literară sau muzicală care cuprinde o descriere a naturii. 3. (Fig.) Aspect al societăţii, al literaturii etc. [Var. peisagiu s.n. / < fr. paysage].