PERCÉPŢIE, percepţii, s.f. 1. Proces psihic prin care obiectele şi fenomenele din lumea obiectivă care acţionează nemijlocit asupra organelor de simţ sunt reflectate în totalitatea însuşirilor lor, ca un întreg unitar; imagine rezultară în urma acestei reflectări; p. ext. facultatea de a percepe fenomenele lumii exterioare; înţelegere, cunoaştere. 2. (În trecut) Instituţie care încasa impozitele sau taxele oficiale; clădire, birou în care îşi avea sediul această instituţie, ♦ Încasarea unui impozit sau a unei taxe oficiale. – Din lat. perceptio, fr. perception.

PERCÉPŢIE s. I. v. cunoaştere. II. 1. v. adminis-traţie financiară. 2. v. fisc.

percépţie (psih., fin.) s. f. (sil. -ţi-e), art. percépţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. percépţiei; pl. percépţii, art. percépţiile (sil. -ţi-i-)

PERCÉPŢI//E¹ ~i f. 1) Proces psihic prin care obiectele şi fenomenele din realitate sunt percepute direct cu ajutorul organelor de simţ. 2) Imagine a obiectelor şi fenomenelor înconjurătoare rezultată din acest proces psihic. 3) Capacitate perceptivă. [G.-D. percepţiei] /<lat. perceptio, ~onis, fr. perception

PERCÉPŢI//E² ~i f. înv. 1) Oficiu de încasare a impozitelor şi a taxelor. 2) Clădire în care se află acest oficiu. [G.-D. percepţiei] /<lat. perceptio, ~onis, fr. perception

PERCÉPŢIE s.f. I. Formă de reflectare nemijlocită în conştiinţa omului a realităţii obiective care acţionează asupra organelor de simţ; imagine care rezultă din această reflectare. II. (În trecut) Oficiu al fiscului unde se încasau impozitele. [Gen. -iei, var. percepţiune s.f. / cf. fr. perception, lat. perceptio].