PERCHEZIŢIONÁ, percheziţionez, vb. I. Tranz. A efectua o percheziţie, a supune unei percheziţii o persoană, o locuinţă, ♦ P. gener. A scotoci. [Pr.: -ţi-o-. – Var.: perchiziţioná vb. I] – Din fr. perquisitionner.

PERCHEZIŢIONÁ vb. (prin nord-estul Olt.) a scociorî.

percheziţioná vb. (sil. -ţi-o-), ind. prez. 1 sg. percheziţionéz, 3 sg. şi pl. percheziţioneáză

A PERCHEZIŢION//Á ~éz tranz. (persoane, locuinţe) A supune unei percheziţii. [Sil. -ţi-o-] /<fr. perquisitionner

PERCHEZIŢIONÁ vb. I. tr. A face o percheziţie. [Pron. -ţi-o-, var. perchiziţiona vb. I. / < fr. perquisitionner].