PERNÚŢĂ, pernuţe, s.f. 1. Perniţă (I 1). 2. Perniţă (I 2). 3. Parte proeminentă si moale a extremităţii labei la feline; p. ext. (impr.) proeminenţă situată în partea superioară extremă a copitei calului. [Var.: (reg.) perinúţă s.f.] – Pernă + suf. -uţă.

PERNÚŢĂ s. v. sarma.

PERNÚŢĂ s. perniţă, pui, puişor, puiuţ, (pop.) pernioară, pernişoară, (reg.) perinel, (Mold.) coltuc, (prin Munt.) fultuc, (prin Mold.) modiţă.

pernúţă s. f., g.-d. art. pernúţei; pl. pernúţe

PERNÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la pernă) 1) v. PERNIŢĂ. 2) (la feline) Parte proeminentă şi moale a extremităţii labei. /pernă + suf. ~uţă