PESCÁR, pescari, s.m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul şi uneori cu conservarea peştelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde peşte. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape, în cârduri mari şi se hrănesc cu peşte (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuţit şi curbat la vârf, cu picioare scurte şi degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenuşiu şi albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.

PESCÁR s. v. bâtlan, chiră-neagră, chirighiţă, pescăruş, râbar, stârc cenuşiu.

PESCÁR s. I. (reg.) păscălar, pescaş, (înv.) măjar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. (Larus argentatus) pescăruş. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabaş. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabaş-de-mare, martin-de-iarnă; pescar-mare v. martin-mare. pescar râzător v. martin. 6. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiţă, pescăruş, rândunea-maritimă-mică. 7. v. pescăruş.

pescár s. m., pl. pescári

PESCÁR ~i m. 1) Lucrător specializat în pescuitul industrial. 2) Persoană care se ocupă în mod neprofesional cu pescuitul. /<lat. piscarius

pescar cu experienta la pescuitul crapului. Nea GIGI zis KOKAUA.