PÉTIC, petice, s.n. 1. Fâşie (nu prea mare) tăiată, ruptă sau rămasă dintr-o ţesătură, dintr-o bucată de piele, dintr-o hârtie etc.; spec. bucată dintr-un material cu care se repară, prin aplicare şi coasere sau lipire, obiecte de stofă, de piele etc. rupte sau găurite. ♢ Expr. Şi-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, şi peticul, se spune despre doi inşi asociaţi care au aceleaşi cusururi. (A nu se mai ţine) petic de petic, (se spune despre) haine foarte zdrenţuite. A-şi da în petic = a-şi da pe faţă, a-şi arăta, fără voie, anumite cusururi. 2. Suprafaţă mică de teren (cultivabil). 3. P. anal. Bucată, porţiune mică din ceva (în raport cu întregul). Se vede ici-colo câte un petic de zăpadă. [Var.: pétec s.n.] – Cf. lat. p i t t a c i u m.

PÉTIC s. 1. ruptură, zdreanţă, (prin Transilv.) folt. (Un ~ dintr-o cămaşă veche.) 2. (la pl.) aţe (pl.), v. zdrenţe. 3. v. bucată.

pétic s. n., pl. pétice

PÉTI//C ~ce n. 1) Bucată ruptă, tăiată sau rămasă dintr-un material (ţesătură, piele, hârtie etc.). 2) Bucată de material aplicat pe un obiect rupt sau stricat pentru a-l repara. ♢ ~ de ~ (sau ~ peste ~) cârpit de multe ori; cu multe cârpeli. A-i curge cuiva ~cele a) a fi zdrenţăros; b) a fi foarte sărac. 3) Suprafaţă mică de teren (cu un anumit specific). Un ~ de pământ. Un ~ de grădină. 4) fig. Porţiune mică de ceva. ~ de omăt. ~ de umbră. /cf. lat. pittacium