PIÁN, piane, s.n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanţă aşezată pe trei picioare şi dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează când sunt lovite de nişte ciocănele acţionate prin apăsarea unor clape; clavir, pianoforte. ♢ Pian automat (sau electric) = pian acţionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care execută automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe nişte suluri speciale de hârtie introduse în aparat. Pian cu manivelă = pian automat care funcţionează prin învârtirea unei manivele. 2. Artă de a interpreta o compoziţie muzicală la un pian (1). [Var.: (rar) piáno s.n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].

PIÁN s. (MUZ.) (astăzi rar) clavir, (italienism rar) pianoforte, (reg.) poampă.

pián s. n., pl. piáne

PIÁN ~e n. 1) Instrument muzical de percuţie constând dintr-o cutie mare de rezonanţă (aşezată pe trei picioare) şi dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete când sunt lovite de nişte ciocănele, acţionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a cânta la acest instrument. Posedă ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano

PIAN s.n. Instrument muzical cu coarde şi cu clape, la care se cântă prin apăsarea clapelor, care comandă nişte ciocănele ce lovesc coardele; pianoforte. [Pron. pian, pl. -ne, var. piano. / < germ. Piano, fr., it. piano(forte)].