PIPÁ, pipez, vb. I. Intranz. şi tranz. (Reg.) A fuma (cu pipa). [Prez. ind. şi: pip] – Din pipă.

PÍPĂ, pipe, s.f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasă şi scobită, în care se pune tutunul, şi dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasă şi scobită a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intră în această parte a obiectului; lulea. 2. Piesă de porţelan curbată la un capăt, folosită pentru protejarea instalaţiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în pereţii unei clădiri. 3. Piesă a distribuitorului motorului cu aprindere electrică, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.

PÍPĂ s. v. balama, canea, cep, pinten, şarnieră.

PIPÁ vb. (reg.) a tăbăci. (Toată ziua ~ mahorcă.)

PÍPĂ s. lulea, (reg.) pipoc, (Ban.) lulă, (Mold.) pâcă. (Trage (din ~.)

pipá vb., ind. prez. 1 sg. pipéz, 3 sg. şi pl. pipeáză

pípă s. f., g.-d. art. pípei; pl. pípe

A PIP//Á ~éz intranz. A fuma din pipă. /Din pipă

PÍP//Ă ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, având o parte îngroşată cu o cavitate înăuntru, în care se pune tutunul, şi alta în formă de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesă de porţelan folosită pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor în perete. /<ung. pipa

PÍPĂ s.f. 1. Conductă cu secţiunea de ieşire sau de intrare mai mare decât secţiunea curentă. ♦ Tub de porţelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în pereţii unei clădiri. 2. Piesă rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].

pipá, pipéz, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap în sus şi în jos (din cauza căldurii). 3. a face pipe.

pipă cu vatră mică, strîmtă; la figurat, sex femeiesc, pizdă