PIR s.m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre şi cu flori verzi, grupate în spice, care creşte spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ♢ Pir pădureţ = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenuşii-verzui şi cu spicul lung şi subţire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.

PIR s. (BOT.) 1. (Agropyrum repens) (reg.) ovăz, păiuş, pipirău, răgălie. 2. pir-de-ţelină v. iarba-câi-nelui; pir-gros v. iarba-câinelui.

PIR s. v. rogoz.

pir s. m.

PIR m. Iarbă cu rizom ramificat şi cu tulpină de tip pai, având frunze liniare, aspre pe faţă, şi flori în formă de spic, dispuse distanţat pe axa tulpinii, care creşte printre plantele de cultură, împiedicând dezvoltarea acestora. /<bulg. pir

PIR- v. piro-.